Formația Ismerős Arcok: muzică fără vârstă și senzația de apartenență

Deși de cele mai multe ori se vorbește despre ei doar ca despre o formație care cântă rock tradițional, trupa Ismerős Arcok reprezintă mult mai mult de atât: în ultimii ani, muzicienii s-au transformat într-un simbol și pentru maghiarii care trăiesc în afara Ungariei. Formația va urca pe scenă în 24 iunie, de la ora 21:00, în fața publicului orădean.
Ismerős Arcok înseamnă muzică rafinată, care transmite mesaje esențiale, precum și versuri care uneori sunt nemilos de sincere. Prin originalitatea lor, Ismerős Arcok se diferențiază de multe alte trupe din generația actuală de muzicieni din Ungaria. În muzica lor, pe lângă sunetele clasice de rock, pot fi descoperite și accente blues, jazz, pop, world music. Amprentele emoționale ale membrilor formației – Nyerges Attila (chitară, voce), Práder Vilmos (chitară, voce), Leczó Szilveszter (clape), Galambos Nándor (chitară bas), Kovacsik Tamás (tobe, percuție), Tánczos István (saxofon, voce) – se găsesc în melodiile lor profunde.
Muzica fără vârstă a celor de la Ismerős Arcok se moștenește din generație în generație, astfel că trupa a devenit și favorita familiilor. Formația a mai concertat în Transilvania, iar în Oradea a urcat pe scenă în 2006.