37-stihl_beharang

Finala Campionatului Național Stihl Timbersports, în Cetatea Oradea

Oradea este destinația aleasă de STIHL Timbersports pentru organizarea campionatului național al tăietorilor de lemne din acest an. Atleți din toată țara se vor întrece în 24 iunie, de la ora 14:00, în curtea Cetății Oradea pentru a obține titlul de campion național la tăiat lemne.

Competițiile STIHL Timbersports se organizează la nivel internațional din 1958, iar în România din 2010. România are o echipă care ne reprezintă în fiecare an la mondiale și care se formează în fiecare an din cel mai bine clasați atleți la campionatul național. Echipa a înregistrat anul trecut un record la mondialele STIHL Timbersports de la Stuttgart, obținând cel mai bun rezultat din istoria participării sale, clasându-se pe locul 12 în lume.

Probele de concurs la care se vor întrece participanţii la Oradea sunt: Tăierea cu joagărul, Tăierea orizontală, Tăierea cu motoferăstrăul STIHL MS661, Tăierea verticală şi Tăierea la înălţime. Pe lângă probele menționate mai sus se adaugă una dintre cele mai spectaculoase încercări şi anume Tăierea cu “Hot saw”, un super motoferăstrău care are puterea unui autovehicul şi este manevrat de un singur om.